am vazut oamenii ca pe niste flori. uneori le-am taiat, le-am scos cu grija din pamant si mi le-am insusit. cateva le-am asezat intr-un colt din biroul sufletului, pe altele am uitat sa le ud si cumva... au murit. am fost egoista, le-am ascuns bine si le-am miros doar eu in unele nopti cand, sa fiu singura parea cea mai mare bincuvantare. le-am taiat spinii si am scris cu ele pe petale ...cuvinte. si m-am mirat cat de usor se pot imprima in esenta lor. am simtit libertatea constrangandu-le pe ele cu rabdare. si totusi florile mi-au zambit mai mult decat as fi putut eu sa imi zambesc vreodata. una singura insa a ramas neatinsa. cea cu care imi inund gandurile cand nu mai stiu sa ma iubesc. cea care imi rescrie cu sange ca omul traieste cu alegerile pe care le-a facut. si uneori nici el nu mai poate schimba asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu