nu avem început

şi doar ţi-am spus ţi-am spus azi de ce se termină viaţa şi unde se termină visele şi de ce prind frunzele-n mâini când tu vedeai un gest inexplicabil eu acolo îl vedeam pe dumnezeu dar tu zâmbeai ironic şi nepăsător aşteptând ceva o reacţie dar tot ce s-a întors a fost ziua de mâine pe care o ascunsesei oricum într-un rucsac cu un fermoar stricat ca şi începutul nostru dar îmi amintesc vag că-ţi spusesem răstit că nu avem început îţi explicasem prin teorii de tot felul de ce cum şi de ce nu e posibil dar nu primeam răspuns în ochii tăi erau doar întrebări şi parcă vroiai să-ti explic şi de ce nu suntem un perfect plin decât atunci când sperăm sau respirăm şi îţi spuneam că oricum ceva din tine acel ceva ciudat de undeva vroia mai mult să simtă ca şi atunci când eşti un tot cu o oră nesfârşit de placută în care-mi lingi eu-l de pe gât ora pe care-o aşteptai nehotărât şi îţi explicam de ce să nu aştepţi de ce să nu mă aştepţi îţi spuneam de ce mă săruţi strâmb vedeam dincolo de retină dar nu nu nu nu înţelegeai că n-avem început şi tot nu-mi deveneai un plin perfect şi doar ţi-am spus ţi-am spus obsesiv azi că NU AVEM ÎNCEPUT şi m-ai convins subit că nu avem sfârşit