sau poate niciodată

plouă mocăneşte-n oraş eu m-am pus picior peste picior şi mi-am aprins o ţigară e absurd asta a fost singura dorinţă în frig ridic gulerul de la halatul portocaliu îl lipesc de ceafă totu-i sec şi-n mine şi-n oraş cineva-mi spunea aseară că defapt toamna nu există doar pentru că trece dar atunci cum de există-n noi dacă suntem trecători mă uit pe poze de acum un an unde se duce timpul pe pământ sunt contradicţii fantastice dar cine se gândeşte la ele oamenii nu cred că se pot explica simt că ar trebui să nu mai simt nimic simt că ar fi bine să nu-mi spun nimic dar cine-şi mai ascultă azi simţurile nimeni nu-şi mai aude intuiţia ce-o fi şi aia mai bine las regretele să curgă pe pardoseala rece singurul lucru care-mi place e că ele fug de mine eu fug de mine degeaba fug nu mă îndrept nicăieri scrumez ţigara suflu-n scrum adaug vieţii mele gesturi ignorante dar cine sunt eu numai tu ai putea şti dar nu ştii că mă-ntreb asta ce rost ar avea aş vrea să ucid zâmbind oare-i posibil nu poţi să ajungi la realitatea mea mai bine deşurubează-mi-o izbeşte-mă-n alta în altceva ce caut azi plouă şi nu mă trăieşte mă întreb ce ai uitat dar când îţi vei aminti ne va lega o durere plăcută poate la iarnă sau altădată sau poate niciodată cine ştie unde se află niciodată e un om împlinit